31 decembrie 2015

2015...2015 a ajuns si el l-a final. A fost un an interesant pentru mine, cu multe lucrurile la care nu m-as fi asteptat. Dar sa incep clasic, ca in ultimii ani. La ziua mea, desi a fost in sesiune, sambata si luni aveam examen, m-am distrat foarte bine, a fost prima mea petrece in camin si am dat o explicatie despre gesturile, poate mici pentru altii, dar imense pentru mine pe care le-au facut cateva persoane de ziua mea. Dupa care am tras linie si v-am aratat cum s-a terminat prima sesiune pentru mine, asa cu bune si cu rele, ideea este ca pe 31 august am avut o zi fericita cand am terminat cu totul si media 8,1 de pe primul semestru s-a transformat in 8,6, a doua sesiune a fost si ea cum a fost, mai rau decat prima as putea spune eu, dar cu bune si cu rele s-a terminat primul an de facultate si normal ca nu am rezistat, v-am spus asa, mai pe scurt, ce s-a putut spune, cum a fost si primul an de camin. Dupa prima sesiune colega de camera a fost foarte funny, am spus ca inca este funny atunci, ei bine, inca este si acum. Am spus ca poate se poate si am constatat ca m-am cam maturizat intr-o oarecare masura, apoi incepand cu vara, cand am inceput sa muncesc si pana in prezent mi-am dat seama ca poate chiar m-am maturizat pe anumite planuri, dar nu mi se mai pare ceva de speriat,  mi se pare ceva ok pentru ca pot sa controlez asta oarecum. C. si A. au mai aparut si ei si anul asta pe blog, normal ca altfel nu se putea, dar nici nu as vrea sa fie altfel pentru ca sunt 2 persoane foarte importante pentru mine, chiar daca ne mai si ciondanim si alte chestii, ei doi o sa fie mereu doua persoane extrem de importante si speciale pentru mine si o sa fiu mereu acolo pentru ei chiar si cand poate dau impresia ca nu sunt, si sper ca stiu si ei asta. Colega mea de camera este o persoana foarte smechera, cea mai tare persoana ever, cand am racit a facut cel maidragut gest pentru mine, nu o data, in fiecare dimineata chiar.
Si acum asa, pe langa ce am povestit deja pe blog, anul 2015 a fost unul interesant pentru mine, suprzintor, dezamagitor, dar in acelasi timp frumos. Am cunoscut persoane noi, am intarit legatura cu persoane vechi, au pierdut sau subtiat legatura cu persoane vechi, am ajuns sa imi exteriorizez sentimentele intr-o maniera care mi-a socat aproape toti prietenii, dar cel mai mult pe mine, fara nici un dubiu, insa imi place, sau mi-a placut, nu stiu daca inca mai e sau pentru cat o sa mai fie, dar cat a fost, cat o sa mai fie, chiar m-am simtit bine si mi-a placut, a fost chestie noua pentru mine.
De cativa ani de cand fac articolul asta de final de an, imi stabilesc o lista de cateva obiective pe care as vrea sa le ating in noul an. Sa vedem ce am reusit din ce mi-am propus anul trecut. Nu am reusit nici anul asta sa ajung unde in 2014 nu am reusit, dar nici nu mai incerc, asta a fost sa fie, viata merge inainte oricum cu sau fara Automatica. Am trecut cu bine peste primul an de facultate, intr-un final, dar am trecut cu bine. Foarte funny mi se pare ca acum am realizat ca anul trecut mi-a pus pe lista si “sa permit altor persoane sa intre in viata mea”, garantat ma refeream la altceva atunci, dar desi am uitat complet de asta am facut asta, am lasat alte persoane sa intre cu adevarat in viata mea, sa ma cunoasca asa cum sunt eu cu adevarat. De distrat da, pot spune ca m-am distrat anul asta, de schimbat nu m-am schimbat in sensul de a nu mai fi acel cineva mereu acolo pentru persoanele care nu sunt niciodata acolo pentru mine cum am sperat, dar da, m-am schimbat, m-am maturizat, mi-am constientizat multe lucruri si le-am acceptat, abordez lucrurile altfel acum, dar in esenta inca sunt acelasi copil care crede in povesti. Activitatea pe blog din pacate nu mi-am reluat-o asa cum mi-am dorit, de lucrat da, am lucrat mai mult, am lucrat cu adevarat, am un job “real” din ala clasic si cu tot tacamul, ah, si am uitat sa va spun, dar de o luna si ceva ma duc la munca doar la pantaloni, camasa si uneori si cravata, office things. In vara am plecat, nu fara destinatie, am ajuns si in  locuri in care nu ma asteptam, deci pe jumatate, se pune?
Per total, acum daca tragem linie, o mare parte din ce mi-am propus s-a realizat, deci pot spune acum ca 2015 a fost un an destul de bun si productiv pentru mine.
In 2016 ce obiective sa imi propun?
- sa ma urc in tren dimineata si sa plec undeva, oriunde pentru o zi
- sa incerc sa am din nou incredere in mine si in altii in jurul meu
- sa tratez asa cum ma trateaza fiecare
- sa ajung cu jobul in stadiul in care mi-am propus momentan
- sa invat engleza
- sa revin pe blog cu adevarat odata si pentru totdeauna
- sa se termine si anul 2 de facultate cu bine
- sa pot sa ma exteriorizez
Si gata, ajunge ca deja e prea lung articolul asta dupa o absenta prea mare. Va urez un an nou plin de realizari si bucurii, sa fiti inconjurati mereu de cei dragi voua si sa profitati de fiecare oportunitate ce vi se iveste, in viata nimic nu este intamplator, totul are un rost, chiar si dezamagirele, sunt o lectie pentru viitor, profitati de orice si nu lasati nimic sa va doboare, cu entuziasm si cu capul sus iesiti din orice situatie. Un An nou fericit! 

27 decembrie 2015

As avea atat de multe de spus, dar in acelasi timp ratiunea ma impiedica sa scriu in acest moment tot ce imi trece prin minte, nu inteleg de ce, si incerc sa ma opun, sa imi fortez mainile sa scrie cum scriau candva, aporape singure, dar ratiunea imi blocheaza gandirea si toate ideile pe care le aveam in momentul in care am deschis pagina asta alba au disparut instant, si acum stau din nou, ca aproape in fiecare zi, de altfel, si ma uit la o pagina alba si nu stiu ce sa scriu, tastez cateva cuvinte, apoi le sterg pentru ca nu au nici o logica, dar astazi NU! Astazi, de astazi, o sa ma fortez sa scriu, poate nu o sa si postez tot ce o sa ma straduiesc sa scriu, dar o sa ma straduiesc sa fac asta, ca sa imi revin, ca sa recagasesc lucrul care m-a facut intotdeauna sa ma simt mai bine, sa regasesc pasiunea care ma facea sa ma simt intr-o alta lume, intr-o lume a mea, mult mai buna, scrisul. Stiu, niciodata nu am scris poetic sau pompos sau ceva concret, dar mereu ma relaxam facand asta, mereu era o placere sa fac asta, acum ma fortez, nu este bine, pauzele lungi si dese nu sunt cheia marilor succese, clar nu, sau cel putin nu pentru mine in domeniul asta. Dar intr-o zi o sa vrea, o sa imi revin, am nevoie de ceva care sa imi declanseze din nou mainile, si cel mai probabil acel ceva este o heitereala clasica, cum faceam la inceput, si dat fiind ca stau inca 3-4 zile acasa, am o presimtire ca o sa vina pana la sfarsitul anului acel declansator.

Si dat fiind ca inspiratia iar m-a parasit cand am vazut pagina alba in fata ochilor, o sa ma rezum la a spune La multi ani, Stefan! Si La multi ani, Stefania! De pretutindeni. 

24 decembrie 2015

Acum, in ajun de Craciun, un articol putin mai diferit. O sa fac o “descoperire” care o sa ii surprinda, dar nu dezamageasca pe cei ce cred in magia Craciunului si in Mos Craciun: Mos Craciun si Elfii lui sunt ingineri! Da, asa se explica de ce in fiecare an Mos Craciun revine in Politehnica chiar in perioada in care ar trebui sa fie ocupat cu pregatitul cadourilor. Si da, asa se explica cum de acolo la Polul Nord, in atelierul lui foarte sofisticat si tehnologizat care functioneaza fara sa fie alimentat la o sursa de energie de orice forma Elfii pot face produce toate acele jucarii simple sau complexe. Totul este pur ingineresc acolo pentru ca na, inginerul se cunoaste si cineva trebuia sa o spuna, desi toata lumea s-a gandit la asta pana acum. 
Sper ca diseara sa fiti inconjurati de familie si maine dimineata sa gasiti sub brad tot ce va doriti. Stiu ca eu cel putin am primit deja ce am vrut de Craciun anul asta, si aici nu ma refer la lucrurile materiale, dar daca tot am facut un articol in care va prezint aceasta realitate a laboratorulu lui Mos Craciun, vreau sa spun si Multumesc. Vreau sa ii multumesc Mosului ca tot anul, nu doar acum de Sarbatori, mi-a oferit cel mai de pret lucru pentru mine: prieteni care sa fie acolo pentru mine, prieteni cu care sa rad, sa plang, sa ma distrez, sa sufar, sa impartasesc. Multumesc mosule si multumesc si acestor persoane pentru ca au fost acolo pentru mine nu doar cand aveam nevoie de ei, dar si pentru ca mai ales atunci nu m-au lasat, si pentru ca m-au lasat la randul meu sa fiu acolo pentru ei.
Si cum ultima jumatate de an a fost destul de aglomerata pentru mine, astazi punem totul pe pauza si fug sa fac ultimele cumparaturi pentru Craciun si dupa am fugit acasa, pentru ca de Craciun toate drumurile duc acasa.

Sarbatori Fericite! 

11 decembrie 2015

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , , , , , , , ,
Stiu ca am zis pe facebook ca mi-a revenit pofta de heiterit, urmeaza cat de curand probabil si o heitereala, dar pana atunci sa mai scriu un articol despre A. Am fost ieri in Carrefour sa cumpar diverse pentru in camin si A. a venit cu mine, la fel, pentru diverse. Si cum pe atunci nu stiam ca o sa strabat bucurestiul de la un capat la altul in mai putin de o ora nu ne-am grabit, ne-am plimbat, ne-am uitat la toate prostiile pe acolo si la un moment dat, o aud pe A. “nu ai voie sa cumperi lumanari parfumate ca niciodata nu le iei parfumate, le iei doar colorate” si eu cu o fata de copil mic si nevionat (cum si sunt de altfel) sau cam ca acest catel:
“nu ma uitam la ele”, evident, raspunsul lui A. nu a ezitat sa apara, a venit inca dinainte sa termin eu bine de spus acele 5 cuvinte “deloooc, daca erau mai ieftine acum erau deja in cos”.
Bine, ce e drept, nu stiu daca va mai amintiti sau daca am povestit aici, dar anul trecut am cumparat o “galeata” de lumanari din alea mici si colorate care erau puse in sectiunea de lumanari parfumate, si normal m-am gandit ca sunt parfumate, 54 de lumanari, pret bun, in “sectiunea” de lumanari parfumate, mai multe culori, la ce sa ma gandesc? Bai multe lumanari parfumate si ieftine, culori diferite, deci arome diferite, le iau, si imi iau si suport pentru ele, normal. Surpriza a fost cand am ajuns acasa si am descoperit ca defapt nu sunt parfumate si am ramas cu o gramada de lumanari colorate frumos si neparfumate, inca mai am din ele daca are cineva nevoie.

Dar multumesc A. ca ai grija de mine, si da, daca ar fi fost mai ieftine le-as fi luat pe alea ieri pentru ca alea erau parfumate!!!! Sau cel putin asa cred, bine, de data asta probabil as fi citit pe ele, cred. 

1 decembrie 2015

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , ,

Mereu am spus : mandru ca-s roman, dar astazi sunt mai mult ca de obicei, si nu ma face nimeni sa ma razgandesc, indiferent de situatii.