22 mai 2015

Cand ajungi la facultate si mai ales daca nu e in orasul tau si pleci de acasa, deja se considera ca esti matur, ce cuvant urat, “matur”, si se presupune ca ar trebui sa iti porti singur de grija, sa te duci la facultate chiar daca nu te mai streseaza nimeni dimineata sa te trezesti, sa nu umblii toata noaptea si sa dormi toata ziua, sa iti impui niste limite, sa gestionezi banii pe care ii primesti, eventual sa ii si castigi. Cat de nasol poate sa sune, nu? Da, stiu, foarte, dar faza si mai nasoala? Sunt in situatia asta. Ce e si mai rau de atat? Ca ma gandesc sa ma angajez pe vara, sa produc si eu ceva, nu doar sa cheltui. M-am uitat pe cateva locuri de munca la Aptjob, am gasit un job interesant acolo si apoi am aflat ca au un concurs interesant pe pagina lor de Facebook, ofera o tableta celor care isi finalizeaza sau isi fac de la 0 CV-ul in perioada 4-27 mai. Castigatorul se va desemna printr-un program random si am zis sa aplic si eu.

Este ciudat cand ma gandesc ca am facut asta. Adica, serios, eu sa lucrez? Mi se pare un gand foarte straniu, sincer. Nu stiu daca o sa ajung sa lucrez la jobul pentur care am aplicat pe Aptjob.ro sau la altul, sau daca o sa lucrez pana la urma, dar si doar gandul mi se pare ceva dubios. Nu prea ma vad lucrand, este ceva nou pentru mine, ceva ce as vrea sa incerc, dar ceva cu care nu stiu daca m-as descurca inca.
Bine, este o gama foarte larga de joburi pe site-ul respectiv, dar mi-e greu sa ma consider

Pentru un loc de munca. Da, pot sa gasesc program flexibil, pot sa lucrez in mai multe judete, adica pot sa imi gasesc ceva acasa, sa nu trebuiasca sa raman neaparat in Bucuresti, dar totusi... este ciudat cand ma gandesc la asta, si este si mai ciudat ca totusi iau asta in calcul ca pe o varianta foarte plauzibila de a-mi petrece vara. Si da, stiu, este prima vara de cand sunt la facultate si da, ar trebui sa ma distrez ca am suficient timp sa lucrez, dar parca as vrea sa vad cum e. Plus ca normal ca o sa ma si distrez, nu o sa ma duc pe un job de vara care sa ma solicite 20 de ore din 24 6 zile din 7, ma duc si eu pe ceva cu 8 ore pe zi sau poate chiar cu 4.

Ramane de vazut ce o sa iasa, ideea este ca de ceva timp ma bate gandul asta si nu reusesc sa scap de el, dar inca este doar un gand, mai este pana devine sau nu realitate.

19 mai 2015

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Asa dor imi era de o heitereala si daca tot am prins ocazia, am zis sa incep in forta. Zilele trecute am auzit cea mai tampita chestie posibila. Cum poti numi un serviciu eficient sau un program de credit bun cand ca si “Acte” ti se cere un selfie cu tine si cu buletinul in mana.
Da, e ceva real. Totul s-a intamplat la telefon, si nu, nu este vorba de o firma noname, ci din contra una foarte cunoscuta in online. Vorbea la telefon cu un reprezentant si i-a cerut o poza cu buletinul, normal persoana in cauza, sa ii spunem X, i-a sugerat sa ii trimita un scan pentru o calitate mai buna, dar persoana de la capatul celalalt al telefonul i-a replicat “nu, nu m-ati inteles, avem nevoie de o poza cu dumneavoastra in timp ce tineti buletinul in mana”. Pe moment am inceput sa rad, inca mai rad putin, mi se pare aberant de idiot acest “sistem”.
Ce e drept este destul de recent implantat acest sitem de plata in rate pe site-ul respectiv, nu, nu vreau sa le fac reclama, dar tot mi se pare destul de aiurea gandit. Adica imi ceri ca documente niste poze, ba chiar la buletin vrei selfie.

Da, iar am inceput sa rad in fata paginii asteia aproape goale de word in care scriu, dar cum ma sa iti spuna “nu, nu m-ati inteles, avem nevoie de o poza cu dumneavoastra in timp ce tineti telefonul”. Cum? Mi se pare penibil. La asemenea nivel s-a ajuns cu nebunia numita “era selfie”. Inainte cand iti faceai poza singur incercai sa maschezi asta, sau erai cocalar/pitipoanca, de ceva timp este o moda internationala foarte bine vazuta. Nu spun nu, ca si eu imi mai fac, asa din an in paste, dar imi mai fac si eu. Aaa, asta asa, ca o paranteza, era saptamana trecuta A. la mine si instalese un program idiot de editat, cu pus tot felul de idiotenii pe fata, si am stat ceva pana sa gasesc o poza cu mine, adica, in galerie la mine gasesti orice, numai poze cu mine nu prea, gaseste o gramada de poze la foi, poze cu alte persoane, selfie facute de alte persoane de pe telefonul meu, dar ca sa gasesti o poza cu mine in telefonul meu trebuie sa sapi dupa ea. Si revenind. Inteleg ca lucrurile evolueaza foarte mult si extrem de repede, mai repede decat pot percepe anumite persoane, si poate sunt si eu in situatia asta, mintea mea ramane in urma iar probabil, chiar atat de departe am ajuns cu nebunia selfie? Ne facem selfie cu un document oficial ca sa putem sa cumparam ceva online in rate.
Dar asa, doar ca o curiozitate nevinovata, ce ma impiedica pe mine sa iau buletinul altcuiva, imi fac un selfie “asa la caterinca”, si dupa il editez, pun o poza cu mine in buletinul respectiv si apoi trimit selfiul si imi cumpar ceva, irelevant, orice, mai scump sau mai ieftin, dupa cine plateste? Ala care are CNP-ul la ei, adica ce? Aia e fata mea acolo, aia e o poza cu mine? E editata clar, nu sunt eu acolo.
Ce ma impiedica sa fac asta? Ma rog, eu am gandit-o la un nivel foarte simplist si plin de greseli, normal, dar ceva asemanator, gandit mai in detaliu.

Sunt eu de vina? Raman iar in urma cu noutatile? Am nevoie de lumina, trebuie sa ma upgradez neaparat daca eu sunt de vina si asta este considerat ceva normal si foarte firesc si logic in ziua de astazi.

14 mai 2015

Am asteptat de foarte mult timp sa iasa soarele afara si cand a iesit ba nu am avut eu prea mult timp, ba se razgandea el si fugea in nori, dar saptamana trecuta l-am prins si nici saptamana asta nu mi-a scapat. Am prins si timp si vreme pentru iesit cu bicicleta, problema era ca aveam doar 2 biciclete copii  si var-miu era ok pe ea, dar eu nu prea, noroc ca am gasit sa inchiriez totusi.
Ma gandeam intr-un timp sa imi aduc bicicleta de acasa, dar apoi am revenit cu picioarele pe pamant si mi-am dat seama ca nu am unde sa o tin, asa ca am renuntat repede la idee. Eu sunt genul de persoana foarte lenesa si sedentara, dar care paradoxal adora bicicleta si mersul pe bicicleta. De cand aveam mai putin de 5 ani stiu sa merg pe bicicleta si mereu mi-a placut. Cand eram la tara, acum prefer comoditatea de a merge cu masina, nu mergeam absolut nicaieri fara bicicleta, si sunt foarte multe persoane care pot confirma treaba asta, adica nu mergeam pe jos nici macar 100 m pana intr-un miniparculet din curtea scolii, poarta bunicilor mei dadea direct in curtea scolii, deci erau maxim 100 m pana in acel miniparculet, dar nu si nu, nu te intelegeai cu mine, eu mergea cu bicicleta chiar si pana acolo. Plus ca am ajuns la “performanta” de a merge cu 20 de litri de apa pe bicicleta, 2 bidoane de 5 L pe portbagaj si cate unul in fiecare mana, pentru ca na, manerele nu sunt facute sa tii mainile pe ele, sau cel putin asa mi-a spus cineva cand m-a vazut. Mi-a ramas treaba asta, oricat de lene mi-ar fi, oricat de tare ma domina sedentarismul oricand as merge cu bicicleta, ma relaxeaza, mi se pare o placere, nu un sport si clar nu un efort. Bine, cand ma urc prima data pe ea dupa o perioada lunga obosesc destul de repede, sedentarismul isi spune clar cuvantul, dar imi revin repede si dupa nu ma mai dai jos de pe bicicleta aia.
Si am zis ca daca mersul pe bicicleta este foarte util organismului si in acelasi timp este relaxant si placut  de ce sa nu ii ofer si unui prieten, fratele mai mic al unei prietene, placerea de a invata sa mearga pe bicicleta. Si-a strans singur bani si si-a luat o bicicleta de pe Toyz, i-au adus-o acasa pe gratis, livrarea fiind gratuita in Bucuresti si poate sa invete linistit, are garantie 24 de luni, pentru ca da, el vrea sa invete sa mearga pe ea, dar tatal lui este mai mult plecat, mama lui nu stie si nici prietena mea nu stie, asa ca am zis ca o sa il invat eu sa mearga. Sambata avem prima “sedinta de condus”.
Si daca tot ma fac instructor poate ajung sa imi iau si eu Pegas-usul ala pe care il vreau de multicel, nu de alta, dar mi se pare genial acel design vintage, plus ca mie mi se par bicicletele vechi ok si mai durabile decat cele moderne cu tot felul de tampenii pe ele, cum este si a mea de altfel, i-am pus chiar si stop pe frana si semnalizare, deci... . Dar totusi, bicicletele Pegas mi se par foarte faine, nu stiu de ce mai exact de atat, pur si simplu imi place, nu stiu cat as merge pe ea, dar mi-ar place sa stiu ca o am acolo, a mea.  

10 mai 2015

Am stat o perioada si m-am gandit daca sa scriu sau nu despre treaba asta sau nu si intr-un final am zis ca da, o sa scriu pentru ca a fost un moment foarte intens si foarte important pentru mine, a fost cea mai tare chestie care mi s-a intamplat in ultima perioada. Stiu ca persoana in cauza o sa citeasca, dar asta este ceva de bine, desi a fost principalul motiv pentru care am zis sa nu scriu, apoi am zis ca au trecut cateva zile, e ok daca scriu.

Joi intre 2-3 pm eram in metrou si am pus o melodie pe facebookul blogului si in momentul ala persoanei de langa mine i se aude telefonul, dar fix in acelasi timp cand mi-a aratat mie 100%, adica melodia s-a postat, i-a sunat telefonul cu o notificare. La cred ca aproximativ 1 minut dupa treaba asta se uita la mine si ma intreaba daca eu sunt zdwub care scrie pe Just Words. In momentul ala imi venea sa sar in sus, era in mine ceva ce nu pot sa descriu, dar desigur m-am controlat si am raspuns destul de sec ca da, eu sunt. Apoi persoana respectiva mi-a spus ca mi-a citi o mare parte din articole si ca a observat ca am progresat in exrpimare si ca m-am maturizat in gandire, dar ca am inceput sa imi pierd din subiectivitate, ca in articolele mai vechi aveam o exprimare mai directa, mai subiectiva. Si atunci normal ca m-am intrigat, imi venea si mai tare sa sar in sus si sa dau din maini si picioare, o tentativa de dans, dar cum nu stiu sa fac asta ramanem la dat din maini si picioare. Mi-a spus ca m-a descoperit anul trecut si ca i-a placut foarte tare articolul care l-a gasit aici si a mai citit cateva si dupa a realizat ca a trecut destul de multicel timp de cand statea pe blogul meu si a mai revenit. Si inca o chestie tare mi-a spus ca ii pare rau ca mi-am pierdut ritmult in care scriam, ca pe langa faptul ca am redus din subiectivitate si m-am maturizat in gandire am inceput sa scriu foarte rar. Are dreptate, i-am spus si atunci asta si i-am mai spus ca o sa rezolv asta si incerc sa incep azi. Din pacate totul s-a intamplat in 3 statii de metrou, dar baaaai zau ca a fost cel mai tare moment posibil. Adica cum mai sa mergi cu metroul si cineva complet strain sa te recunoasca si sa iti spuna ca ii place ce aberezi tu pe net? Cel mai smecher sentiment posibil. Si da, desi am dat impresia ca nu este ceva wow faptul ca m-a recunoscut cineva, in minte mea era doar “ma recunoaste cineva, ma recunoaste cineva, ma citeste cineva, ma citeste cineva, nu mai ranjii ca vitelul la poarta noua, fii chill, chill, chill, calm, calm, calm” . Asa ca inca o data ii multumesc persoanei respective pentru ca mi-a facut ziua mai frumoasa, in ziua aia eram la facultate de la 8 si am dat si o lucrare in care am gresit ca prostii si muream de somn si asa mai departe, dar mi-am schimbat starea instant starea dupa intamplarea din metrou. Cea mai tare chestie posibila si cel mai frumos sentiment ever!!!!

22 aprilie 2015






Mai multe detalii gasiti la Carmen

20 aprilie 2015

Cel mai urat sentiment posibil? Sa stii ca ai avut exact ce iti trebuia, exact ce era perfect pentru tine din toate puntele de vedere si sa il pierzi, si sa stii ca ti-ai pierdut sansa. Dar cel mai frumos sentiment e atunci cand te uiti in urma si iti e dor, iti place cine erai atunci, iti place cum erai atunci cand stiai ca totul o sa fie ok daca o sa ti se spune doar “o sa fie ok, sunt aici”, dar apoi te intorci in prezent si iti dai seama ca nu mai vrei asta, iti dai seama ca prezentul nu mai seamana deloc cu trecutul, iti dai seama ca iti este dor de amintiri, nu de persoana efectiv. Si da, asta este un sentiment al naibii de placut. Da, inca iti e dor, dar stii ca nu poti sa faci nimic, pentru ca nu ai cum sa te intorci in timp sa retraiesti toate acele momente, dar in acelasi timp esti fericit ca ai acele amintiri si stii ca au fost unice si stii ca oricum nu le poti avea din nou pentru ca persoana care era in trecut nu mai “exista” si in prezent, sunt doua persoane complet diferite. 


Persoana din trecut? Ai vrea sa o reintalnesti asta e clar, dar persoana din prezent? Esti complet neutru cand vorbesti cu ea, nu ti se mai opreste respiratia asteptand un raspuns la mesaj, nu iti mai bate inima cu 5438834 km/h cand vezi ca ti-a raspuns la mesaj, nu mai simti nimic cand trec zile fara iti dea macar un mesaj, esti pur si simplu ok. Si nu, nu inseamna ca ai trecut penste, inseamna ca pur si simplu ai realizat ca iti e dor de trecut, iti e dor de momente, iti e dor de vorbe, dar nu iti e dor de persoana efectiv, nu, chiar deloc.

19 aprilie 2015

A trecut cam jumatate de an de cand am plecat de acasa, dar inca nu m-am obisnuit cu anumite aspecte. Adica m-am obisnuit, dar nu inseamna ca imi si place sau ca nu imi este dor, spre exemplu cu mancarea, imi placea sa gasesc mancarea calda pe masa cand ajung acasa, acum nu, trebuie sa mi-o incalzesc eu, si nu mai pot sa ma trezesc peste noapte ca vreau sa mananc x sau y, nu, pachetul vine o data pe saptamana, si ori imi comand, ori ies, ori astept pana saptaman urmatoare ca sa imi trimita mama. Alta problema sunt hainele, spalatul sau calcatul. Tot asa, la saptamana sau chiar la 2, si nu este deloc placut. Initial m-am gandit sa ma duc la service-uri din astea de reparatii masini de spalat sa imi cumpar una de acolo, dar apoi am realizat ca nu am unde sa o tin, camera de camin este si asa destul de incarcata cu restul obiectelor de dormitor/birou, iar baia nu este chiar atat de mare incat sa nu incomodeze o masina de spalat acolo. Dar m-am gandit ca poate totusi ii pot face loc unei masini mai micute, ma rog, medie, nu chiar mica, si m-am mai gandit sa iau masina veche de acasa pe care tata voia sa o duca la fier vechi sau la tara si sa o duc la un centru de reparatatii masini de spalat Bucuresti si chiar voiam sa fac asta, adica deja gasisem service-ul, vorbisem cu tata sa mai tina masina de spalat la subsol pana mi-o aduce la Bucuresti, dar apoi am inceput sa gandesc mai in ansamblu: unde imi usuc hainele? Da, pun un uscator care ocupa o treime din baie sau un sfert din spatiul liber din camera, ceea ce ar putea fi acceptabil o data pe saptamana, dar apoi mai apare si calcatul, cine imi calca mie hainele? Nu, eu nu sunt raspunsul corect clar, si asta nu pentru ca nu stiu, dar pur si simplu mi-ar ocupa mult timp, timp pe care oricum nu prea il am.
Concluzie? Service am gasit, masina de reparat aproape functionala am, spatiu si timp nu prea am, asa ca fara masina de spalat in camin.