19 noiembrie 2016

Sa ai o afacere de marketing in online e destul de greu in momentul de fata. Dar sa ai o astfel de afacere de 10 ani si sa fie si una de succes este si mai greu. Am avut si am onoarea de a colabora cu o astfel de compania: Danco Vision. Si recent si-au updatat site-ul(http://www.dancovision.ro/), acum acesta este si mai usor de folosit, desi este unul foarte complex este in acelasi timp ingenios si interactiv, este foarte user-friendly.
Adica normal cand intri pe un site care ti se blocheaza din 5 in 5 secunde si dureaza 20 minute pana se incarca pagina pe care vrei tu sa ajungi nu este chiar o ‘experienta’ placuta, nu? Stiu ca pentru mine clar nu este, si nici daca este nevoie sa trec de 5’spe mii de alte pagini ca sa ajung unde vreau. Un site ca sa fie unul bun, profesionist, dar mai ales practic dupa pararea mea trebuia sa indeplineasca anumite criterii, o sa enumar doar cateva, pe care le consider eu extrem de importante:
·         Sa fie cat mai usor de navigat, sa poti sa ajungi cat mai usori pe toate paginile principale, dar la fel de usor si pe cele secundare
·         Sa fie totusi profesionist, adica nu poti sa faci un site si gata, e site-ul unei companii, nu, trebuie sa arate profesionalismul pentru ca pana la urma este oglinda afacerii si oglinda modului in care acestia lucreaza.
·         Cum am spus si mai sus, sa se miste bine, sa fie rapid si resposiv, nu sa stai 2 ore pana se incarca si sa iti mai si blocheze eventual browser-ul de 4 ori pana deschide o pagina



Cei de la Danco Vision indeplinesc aceste criterii, pe langa asta design-ul noului site arata foarte bine, nu este foarte incarcat, dar nici simplist, nu este obositor vizual, imbina bine culorile, continutul este bine structurat astfel incat este usor sa navighezi si sa ajungi direct la elementele care te intereseaza. Si dupa experienta mea avuta cu ei, site-ul lor arata exact ceea ce trebuie stiut despre ei din punct de vedere profesional: sunt seriosi, foarte responzivi si dau dovada de profesionalism pe tot parcursul colaborarii, raspund promt la mesaje si ofera toate detaliile necesare. Sincer faptul ca au ajuns sa sarbatoreasca 10 ani de prezenta la nivel de online in domeniul de web design si marketing digital avand la activ peste 400 de clienti atat nationali, cat si internationali nu ma surprinde deloc. Nu pot decat sa le urez la cat mai multi ani inainte, cat mai multe colaborari. Ah si sa nu uit, in cazul in care aveti ocazia sa colaborati cu ei sa nu stati deloc pe ganduri, ii recomand cu toata increderea, pentru mine au fost si sunt cea mai serioasa colaborare din acest domeniu. 

1 noiembrie 2016

Sper ca nu este nici o noutate pentru nimeni faptul ca sambata noapte spre duminca s-a trecut la ora de iarna. Cineva mi-a spus, indirect, o teorie foarte interesanta despre treaba asta, si o sa o relatez o parte din ce mi s-a spus ca un citat:
“Da-mi o ora din timpul tau si nu, nu spune ca nu ai timp, stiu, ai multe pe cap, ai programul incarcat, si eu la fel, si aproape oricine de altfel, dar in noaptea asta timpul ne ofera timp. Stiu, ti se pare ilogic, dar asa este, in noaptea asta ai o ora in plus. Nu, nu primesti o ora inapoi, nu, nu trebuie sa cumperi o ora, pur si simplu ai o ora in plus, un bonus. Da-mi mie ora ta! Desi este impropriu sa spun ora ta pentru ca nu este a ta, nu este nici a mea, nu este a nimanui, este ora care nu exista, dar care este traiata la maxim, este ora in care nu esti nimeni, dar in care esti cine ti-ai dorit mereu sa fii. Este ora de care nu iti vei aminti, dar pe care o vei trai cel mai intens. Hai sa o traim intens impreuna! Este la fel ca ziua de 29 februarie, iti mai amintesti tu oare ce ai facut in ziua aia?
-Spune-mi ce zi a fost pe 29 februarie si o sa iti pot spune ca am facut.
Nu, nu rutina ta zilnica, nu ce ai facut in ziua aia la facultate, nu ce ai facut la munca, nu, ce ai facut diferit, ce a fost iesit din tipar? Iti amintesti ce ai mai facut in ziua aia dupa munca si facultate? Tind sa cred ca nu, pentru ca la fel ca ora asta, aia este o zi a nimanui si totusi ziua tuturor. Este modul in care timpul te rasplateste o data la 4 ani, iti ofera o zi in plus in care sa incerci, in care sa faci ceea ce nu ai timp in general sa faci, este o zi in care poti sa fii cine vrei sa fii si sa traiesti asa cum vrei sa traiesti pentru ca sunt sanse de 90% sa nu iti amintesti ce s-a intamplat. Asa este si cu ora asta. Este ora ta, este ora mea, este ora tuturor si in acelasi timp ora nimanui.

Este o ora moarta, hai sa intalnim la ora 4:00 in dimineata asta si cand ceasul telefonului v-a indica din nou ora 4:00 in loc de ora 5:00 sa ne despartim, este o ora practic inexistenta, este o ora moarta, hai sa ii dam noi viata. Nu imi spune ca nu ai timp, nu atunci cand timpul iti ofera timp. Da, iti ofera o noua sansa, poti sa traiesti aceiasi ora de 2 ori in noaptea asta, primesti o a doua sansa in caz ca nu ti-a iesit din prima. Poti alege sa ii spui experiment esuat si sa consideri ca nu a existat niciodata, ne intalnim cand ceasul arata 4:01 si ne despartim cand indica 4:00 in aceiasi noapte. Ce spui? Imi oferi ora ta moarta, imi oferi mie ora ta inexistenta, imi oferi sansa de a fi nimeni impreuna cu tine si totusi sa fim tot ce ne-am dorit vreodata, imi dai sansa sa am singura ora din timpul tau pe care o poti retrai daca nu o sa fie bine? Te astept la ora 4:01 sa ne putem desparti din nou, in aceiasi noapte, la ora 4:00.”

Da, stiu, e ilogic, si faza cu 29 februarie si faza cu ora, exista explicatii perfect logice pentru ambele, dar nu o sa le spun, pentru ca mi s-a parut o ‘filozofeala’ interesanta, mi se pare interesant sa crezi in astfel de basme, se spune ca niciodata nu esti suficient de matur ca sa nu mai crezi in basme, probabil d-asta am si ales sa scriu despre asta.

17 octombrie 2016

Aseara cineva mi-a pus o intrebare foarte...interesanta, care m-a pus mult pe ganduri. Intrebarea este aparent simpla, suna cam asa: “ce iti lipseste cel mai mult din trecut, din copilarie?”
Intrebarea asta m-a blocat pe moment. Normal, m-am gandit ca imi lipsesc prietenii pe care ii aveam atunci, dupa m-am gandit ca imi lipsesc eu, eu din copilarie, as da orice sa mai pot scoate copilul ala la iveala mereu si sa nu para dubios. Dar apoi mi-am dat seama ca nu asta este raspunsul, raspunsul este altul defapt... unul poate banal pentru multi, dar semnificativ pentru mine: cel mai mult imi lipseste sa privesc cerul instelat noaptea tarziu. Da, suna banal, dar mereu cand eram la bunici ma duceam undeva la poarta, pe un gardulet, si ma uitam la stele si in fiecare seara in acelasi loc era o stea, imi placea sa ii spun steaua mea, era cea mai luminoasa stea de pe cer si ma fascina mereu, nu stiu de ce, dar pierdeam minute bune privind spre acea stea. Si la un moment dat, acum vreo 6 ani si ceva poate chiar 7 aveam un fel de pact...vorbeam cu cineva din alt oras si pentru ca ne vedeam foarte rar aveam treaba asta...in fiecare seara ne uitam la steaua aia si asa mai trecea putin din dor, era un lucru pe care il aveam in comun. Desi ce e drept nici acasa nu se vedea chiar asa bine, dar totusi se vedea. In bucuresti, am incercat in seara asta sa ma uit dupa steaua mea si nu am reusit sa vad nici macar o stea, d’apoi pe aia care trebuie...
Si da, suna dibios, dar de asta imi este cel mai dor din copilarie, de noptile la bunici in care puteam sa stau si sa privesc cerul instelat....era un sentiment pe care incerc sa il descriu acum in cuvinte, dar zau ca nu reusesc, era linistitor, era fascinant, era placut, era perfect, desi practic nu era nimic, da, exact, era nimic, dar in acelasi timp era totul....nu are nici un pic de logica, nu? Poate e doar in capul meu logica, dar stiu ca exista undeva acolo, pentru ca sentimentul ala era real, era acolo... si chiar imi lipseste, mi-am dat seama acum ca as vrea sa pot sa vad din nou cerul instelat cum il vedeam acum 9-10 ani cand am descoperit pentru prima data cum ma poate fascina ‘steaua mea’ ....

15 octombrie 2016

Cine ma are la prieteni pe facebook sau urmareste pagina de facebook a blogului o observat probabil ca am tot postat niste poze si chestii cu hastagul #bucurestiullapas. Cum a pornit... nebunia asta. Intr-o pauza la munca vorbeam cu E. ca eu nu am fost de mult intr-un parc, E. imi spune ca nici ea si ca ar fi o treaba sa mergem in cismigiu dupa munca, dar ca nu prea are bani si ca sa mergem pe jos, ca oricum nu e asa departe. Si cum ne plimbam noi prin parc ne-am gandit ca suntem in bucuresti de 2 ani si noi inca nu am vazut tot bucurestiul, ca nu ne-am plimbat, ca nu am facut multe chestii. Dupa ne-am oprit pe o banca prin parc si ne-am gandit la anul asta, la ‘varsta de 21 de ani’ si am ajuns la concluzia ca si pentru mine si pentru ea varsta asta a fost cea mai faina, ca am facut cele mai multe lucruri interesante, nebune, noi si tot asa, si am zis ca sa continuam, cu un fel de mini ‘bucket list’. Am plecat dupa din cismigiu pe calea victoriei si dupa inapoi in regie, si unul din obiectivele de pe bucket list a fost: sa luam bucurestiul la pas. Si in 3 zile am ajuns sa facem 26km pe jos. In prima zi am fost regie-cismigiu-calea victoriei-regie, in a doua zi am fost regie- parc drumul taberie- regie si in a 3-a zi am fost regie-strada xenofon- regie. Insumand, cum am spus si mai sus 26km de mers pe jos. O sa las si niste poze, normal selfie-uri pentru ca E. a facut multe si inca nu stie ca am pus toate pozele astea, asa ca...daca nu mai auziti de mine sa stiti de ce...









Dupa cum am spus, a fost cel mai intens an si pentru mine si pentru E., am facut foarte multe lucruri noi, iar eu personal am pe bucket list un lucru in plus. Pana anul asta am evitat pe cat de mult posibil sa merg in costinesti, anul asta inevitabil am ajuns acolo 3 zile, mi-a placut, m-am distrat, a fost ok, am zis ca am rezistat vitejeste pana acum, acum am facut-o si pe asta, am scapat de ea, mai imi ramane doar sa vad titanicul si am promis, dar mai ales mi-am promis ca o sa vad titanicul pana la sfarsitul anului sau macar pana la sfarsitul lu' ianuarie, la 21 de ani o sa fac cele 2 lucruri pe care le-am evitat in ultimii multi ani: sa merg in costinesti si sa vad titanicul, unul e deja bifat, mai ramane unul si cum am zis...o sa o fac si pe asta, o sa va anunt cand o sa se intample. 

14 octombrie 2016

Va mai amintiti ca eu aveam candva un prieten C.? Da, inca traieste, si da, inca are o mie de idei idioate sau geniale, depinde cum le privesti. Spre exemplu ultima lui idee geniala, dupa mintea lui, a fost sa isi deschida singur o firma de avocatura, ca aparent s-a plictisit sa lucreze in una, vrea una a lui si punct. Dar e dezamagit de faptul ca multe persoane ca si el au idei bune de afaceri, dar nimeni nu ii ajuta sa le indeplineasca, pentru ca ce, cumva credeati ca nu s-a interesat? Ba da, dar a aflat ca ai nevoie de prea multe chestii de care el nu are habar, managementul nu este chiar punctul lui forte. A incercat sa afle ce si cate harhogarii ii trebuiesc pentru o firma de consultanta achizitii publice, dar a renuntat, aparent este destul de greu sa deschizi o afacere noua pentru ca ai nevoie de mult prea multe hartii, de mult prea multe aprobari, de mult prea multe chestii de care nu iti spune nimeni nimic. E ca la facultate, toata lumea iti spune ‘hai la facultate, e smecher aici, bem, ne distram, fete/baieti, petreceri, iesiri, distractie, nebunie’, dar nimeni nu iti spune ‘cursuri obligatorii/ seminarii obligatorii/ laboratoare obligatorii/ teme obligatorii/ sesiune/ examene/ partiale/ teste’, exact la fel e si aici, toata lumea spune ca ‘da, ia si infiinteaza-ti propria afacere, o sa fie bine’, dar nimeni nu spune ca ai nevoie de n acte, de n aprobari, ca ai de facut n drumuri, ca nimeni nu iti spune nimic, ca o sa depui n dosare la n ghisee si n asociatii ca sa primesti o amarata de hartie sa mergi mai departe, nimeni nu iti spune ca fara hartia aia nu faci nimic, nimeni nu iti spune cum poti sa obtii hartia aia, nimeni nu iti spune nimic, tot ce ti se spune e ca o sa fie bine dupa ce ai afacerea ta, ca o sa fi propriul tau sef. Nu e chiar asa. C. a inceput sa renunte la gandul lui, desi eu sper sa nu o faca, pentru ca a stat la ... nici el nu mai stie cate cozi ca sa incerce sa faca rost de o adeverinta sa poata sta la alte multe cozi infernal de lungi sa poata obtine o aprobare si sa mearga la alta coada si tot asa.

La inceput il auzeam foarte entuziasmat, foarte incantat de ideea asta, de dorinta lui, de initiativa lui, dar acum il aud tot mai descurajat, tot mai hotarat sa renunte la visul si ideea lui. La inceput imi spunea despre tot felul de chestii, despre licitatii, dosare licitatii, proiecte, viitori asociati, chiar si planuri de afaceri. Si chiar imi pare rau sa il aud acum asa dezamagit, sincer chiar as vrea sa il ajut, dar domeniul asta este unul complet strain mie, il pot ajuta doar incercand sa il incurajez si sa il conving sa nu renunte la ideea si la visul lui, de foarte mult timp isi doreste asta si cand in sfarsit a inceput sa faca ceva in acest sens sistemul il da inapoi, cel mai urat lucru posibil...

13 octombrie 2016

Dupa ce v-am povestit despre mini experimentul meu din metrou o sa va mai povestesc un altul. In prima jumatate a anului sa spunem ca am iesit mai des in oras decat de obicei, plus ca am avut cea mini chestie cu colega de camera dat fiind ca nu prea aveam timp de stat acasa, daca va mai amintiti am ajuns la un acord si aveam ‘iar e luni’ si in fiecare luni ieseam, dupa era si marti si miercuri si joi si tot asa. Si uneori observam persoane iesite singure in oras, sa manance sau sa bea un suc/bere ceva. Si mereu ma intrebam cum e treaba asta, niciodata nu am facut asta, adica da, uneori se intampla sa ajung cu cateva minute mai devreme, dar asta nu se pune. Si m-am decis intr-o zi dupa sala sa merg sa mananc inainte sa ma intorc la munca, doar eu. Cum a fost? Interesant. As repeta? Cel mai probabil nu. Adica da, mi s-a parut interesant, dar trebuie sa recunosc ca m-am cam foarte plictisit. Adica am stat continuu pe telefon pana mi-a venit comanda, asta dupa ce chelnerul s-a uitat dubios de cateva ori la mine, am mancat si dupa am continuat sa stau continuu pe telefon pana mi-am terminat bautura si mi-a adus nota. De ce mi s-a parut interesant? Pentru ca a fost ceva nou pentru mine, dar cam atat, nu mi s-a parut ceva suficient de interesant incat sa repet experienta asta, e chiar destul de plictisitor, si nu, nu recomand altora sa incerce asta...adica nu e nimic fun, nu e nimic intrigant, nu e nimic interesant la a sta singur la o masa, mai ales daca nu aveti baterie la telefon ca sa aveti totusi un mod de a umple timpul clar un mare nu.
So... rezultatul experimentului: o dezamagire totala clar de nerepetat.

Da, da, da...e semn de independenta si bla bla bla, dar mie personal mi s-a parut foarte plictisitor si clar nu ceva pentru mine, poate altii apreciaza acest lucru altfel, eu am ajuns la concluzia ca daca vreau sa mananc in oras si nu am cu cine sa ies mai bine comand si stau acasa, m-as plictisi mai putin. 

11 octombrie 2016

Fara discutii toata lumea are un prieten sau macar o cunostinta care are un noroc inimaginabil. Daca raspunsul o sa fie nu, probabil sunteti chiar voi acea persoana. Nu sunt nici eu exceptie, normal ca si eu cunosc o astfel de persoana, am cunoscut-o la facultate si in fiecare sesiune, la fiecare examen persoana asta avea cel mai mare noroc, ii picau fix subiectele pe care le invata sau daca nu, scria aberatiile pe care si le-a amintea vag de la subiectele pe care le stia si cumva trecea, la probleme nici nu mai are rost sa le aducem in discutie, normal ca nu invata formulele sau ceva, dar cumva pica fix pe subiect si acolo si luand-o pe numai ea stie ce principii si metode nimerea cumva sa ajunga la un rezultat si trecea examenul. Are atat de mult noroc incat de fiecare data intrebam daca a calcat in ceva pe drum spre facultate sau spre examen si dupa ii spuneam ca ar trebui sa isi ia bilete la loto romania. Adica... daca tot are atat de mult noroc, macar sa il expluateze, nu?
Serios acum, cum poate cineva sa aiba chiar atat de mult noroc? Cum sa inveti doar... mai putin de jumatate din subiectele de examen, cam o treime sa spunem, si sa iti pice fix din subiectele alea? Sau cum sa nu inveti deloc teorie, sa mergi doar pe probleme si sa pici fix pe cele 2 tipuri de probleme din 5 pe care le-ai invatat, si implicit din nou, sa treci examenul? Cum? Cine poate sa aiba atata noroc?


Zau ca daca isi ia bilet la loto sau daca doar spune numerele asa doar pe foaie, nu sa le si joace, o sa ma uit sau o sa caut rezultate loto si nu stiu de ce, dar am un sentiment foarte puternic ca o sa nimereasca numerele sau daca nu pe toate.... nu stiu, sa spunem ca o sa le nimereasca in proportie de... minim 90%, ca sa nu zic 95% sau 99% desi este mult mai probabil asa.

Dar presupun ca in primii 2 ani de facultate a functionat treaba asta: eu cel mai mare ghinion posibil, iar ea cel mai mare noroc posibil. Lucrurile frunctionau foarte simplu si frumos si elegant, la toate examenele stateam in banci apropiate, ne descurcam cum ne descurcam, doar ca norocul asta al ei nu se transmitea si la mine sub nici o forma. Sa vedem ce urmeaza in urmatorii 2 ani de facultate acum ca ne-am separat pe specializari si nu mai suntem in aceiasi grupa.